Închirierea unui birou din cadrul unor spaţii de birouri nu este cea mai uşoară decizie de luat pentru că raportul calitate-pret trebuie să fie foarte bun. Din fericire, există afaceri care nu ţin cont de preţuri, din dorinţa de a asigura angajaţilor şi colaboratorilor cele mai bune condiţii şi închiriază birouri din clasa A, dar şi afaceri pentru care preţul închirierii este foarte important şi care preferă să se orienteze către clădiri care oferă mai puţine avantaje.
La întrebarea cât mai costă să închiriezi un birou, răspunsul nu este simplu, pentru că depinde exclusiv de persoană care închiriază. Companiile care caută să închirieze spaţii de birouri cu o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi vor găsi cu siguranţă pe piaţa variante al căror cost total este cuprins între 11000 şi 24000 de euro, în funcţie de clasă în care este încadrată clădirea respectivă, preţ care include şi întreţinerea clădirii şi utilităţile pe lună.
Costurile spaţiilor de birouri nu reprezintă doar chiria
Înainte de a închiria un birou sau un spaţiu de birouri, clienţii trebuie să ştie că, la fel ca în cazul închirierii unui apartament, cheltuielile lunare nu se rezumă doar la plata chirieri, ci includ şi :
- întreţinerea clădirii de birouri;
- utilităţile plătite;
- serviciile de pază şi de protecţie dacă sunt necesare;
- eventualele reparaţii.
Cine sunt candidaţii perfecţi pentru închirierea unui spaţiu de birouri şi ce trebuie să ştie?
Pentru a închiria un spaţiu de birouri mai mare sau mai mic, în centrul unui oraş sau la periferie, clienţii trebuie să întrunească unele criterii:
- să deţină un business cu mai mulţi angajaţi care să necesite munca la birou;
- să deţină un business în plină expansiune care necesită un spaţiu suplimentar pentru birouri;
- să deţină o afacere la început de drum, foarte promiţătoare, care se poate dezvolta într-un spaţiu de birouri;
- să îşi dorească să separe magaziile sau spaţiul de lucru efectiv şi de producţie de spaţiul de birouri;
- să deţină o afacere în domeniul IT, Call-center, consultanta, traduceri, interpretariat, copywriting, SEO, iar lista poate continua.
Înainte de a închiria un spaţiu de birouri, este important ca potenţialii chiriaşi sau cumpărători să se asigure că:
- spaţiul de birouri întruneşte toate cerinţele din punct de vedere al spaţiului şi utilităţilor;
- preţul de închiriere este unul foarte bun sau satisfăcător şi împreună cu preţul utilităţilor nu ajunge la o sumă fabuloasă;
- există suficiente locuri de parcare pentru angajaţi;
- spaţiul de birouri va reflecta imaginea companiei în mod plăcut şi corespunzător;
- spaţiul de birouri este uşor accesibil cu maşina sau cu mijloacele de transport în comun.