Metodele convenționale de teste, precum lucrările de control, ascultatul la tablă sau portofoliile de teme nu mai sunt singurele opțiuni de evaluare. Testele online au apărut rapid după inventarea internetului și au continuat să se dezvolte, ajungând astăzi foarte precise, adaptabile și obiective. Un profesor nu poate ignora testele online în epoca digitală, mai ales că acestea sunt superioare celor tradiționale. Cu ajutorul platformelor dedicate evaluării online se pot verifica multiple competențe, iar procesul de învățare poate căpăta caracterul formativ pe care orice sistem de educație îl urmărește. Cum alegem însă cele mai bune teste online? Citește în continuare și descoperă criteriile de care să ții cont când vrei să integrezi verificarea online în parcursul educațional.
Alege teste cu interfață accesibilă
Tehnologia trebuie să ne ușureze viețile, iar în evaluare aceasta are rolul de a simplifica procesul și de a elimina etapele redundante sau elementele care distrag atenția. Accesibilitatea este un criteriu care privește atât evaluatorul, cât și evaluatul.
Pe de-o parte, profesorul trebuie să-și atingă obiectivele testului fără impedimente legate de interpretarea rezultatelor, expunerea etapelor de rezolvare sau structurarea răspunsurilor.
Pe de altă parte, elevul nu trebuie să piardă timp căutând spațiul corespunzător de completare, deschizând mai multe ferestre sau încercând să-și dea seama care imagini sau variante corespund unui anumit item. De asemenea, este de preferat ca platforma de teste să nu necesite descărcare și instalare ori salvarea pe dispozitiv, ci doar acces la internet. Mulți elevi nu sunt familiarizați cu testele online, așa că acestea trebuie să fie însoțite de demo-uri și liste de întrebări frecvente în legătură cu utilizarea.
Analizează calitatea itemilor
Pentru ca testarea să fie eficientă și relevantă, itemii trebuie construiți și structurați conform vârstei și nivelului elevului, programei școlare și competențelor vizate. Un test bun are o varietate mare de itemi, care au rolul de a analiza procesul de gândire, înțelegere și majoritatea funcțiilor cognitive din mai multe perspective. Astfel, trebuie ca itemii simpli de tip întrebare-răspuns să însoțească și itemi complecși, precum eseurile sau micile texte imaginative, iar testele grilă simple să alterneze cu itemi de tip pereche, itemi cu alegere multiplă, cerințe de completare a unui test și întrebări structurate.
Verifică dacă testul îți oferă rapoarte și analize complexe
Un sistem online de evaluare trebuie să ofere nu doar teste de calitate, ci și date legate de rezolvările elevilor. Profesorul utilizează testele în primul rând ca pe un mod de a verifica cunoștințele și abilitățile deprinse, dar și lacunele sau dificultățile existente. De aceea, informațiile detaliate pentru fiecare test sunt foarte utile. O platformă bună de evaluare trebuie să afișeze atât grafic cât și statistic rezultatele fiecărui elev. Profesorul poate identifica astfel problemele care stau la baza încetinirii sau stopării progresului elevului și poate corecta erorile și informațiile asimilate incomplet.
Asigură-te că platforma de teste are scalabilitate
Scalabilitatea denumește proprietatea unei rețele de a suporta corect un anumit volum de încărcare și de a permite extinderea volumului maxim de date. Altfel spus, platforma de teste trebuie să se comporte impecabil indiferent de zona din care o accesezi, de numărul de elevi testați și de complexitatea testelor. Pentru acest lucru platforma de teste trebuie să aibă la bază o rețea de servere fiabilă, care să asigure funcționarea rapidă și fără erori. Foarte importantă este și capacitatea de salvare datelor la intervale regulate, de preferință după fiecare rezolvare, pentru ca în cazul unei defecțiuni de hardware sau a rețelei electrice evaluarea să nu fie compromisă.
Testele online de evaluare reprezintă o metodă directă, rapidă și eficientă de evaluare. Caută o platformă de teste școlare pentru toate clasele care să corespundă criteriilor pe care le-am prezentat și verifică procesul educațional al elevilor tăi într-o manieră modernă și constructivă.