Înainte de luarea unei decizii importante privind achiziţionarea unei bărci este important ca pescarii amatori sau profesionişti să se orienteze către varinta care le este cea mai la îndemână atât din punct de vedere al bugetului, cât şi din punct de vedere al functionlitatii. O barcă de pescuit este o investiţie, nu doar o achiziţie, de aceea trebuie luaţi în calcul toţi factorii care ar facilita alegerea.
Alimentare bărcii de pescuit
Barca de pescuit aleasă poate fi pusă în mişcare de vâsle sau de un motor electric. Vâslele reprezintă o opţiune economică, existând modele speciale pentru fiecare tip de ambarcaţiune. Vâslele pot fi din lemn, plastic sau metal, iar dacă nu vin împreună cu produsul, pot fi achiziţionate din magazinele unde se găsesc bărci şi accesorii la preţuri bune pentru cei interesaţi.
Utilizarea vâslelor este condiţionată de regulă de locul de pescuit, dar şi de condiţiile meteo, ceea ce înseamnă că pe iazuri este mai uşor pescarilor să vâslească, însă în alte locuri va fi necesară propulsia unui motor şi, în cazul în care bate vântul, vâslitul nu este cea mai bună variantă.
De aceea, o ambarcaţiune de tip barca cu motor devine o opţiune viabilă, existând posibilitatea de a alege între un tip inboard sau outboard, având nevoie de o cantitate mai mare de combustibil comparativ cu alte motoare. Motoarele pot fi în doi timpi, cei care funcţionează cu benzină şi ulei sau în patru timpi, fiind alimentate de benzină sau diesel, iar uleiul fiind folosit doar la ungere, acesta fiind un model foarte economic.
În cazul bărcilor cu motor inboard, acesta este încadrat în corpul ambarcaţiunii, fiind potrivit în apele adânci şi regăsit la modelele mai mari de ambarcaţiuni. Acestea oferă o stabilitate crescută, mai ales în larg, însă mentenanţa este mai dificilă, datorită accesului limitat.
În cazul bărcilor cu motor outboard, motorul este detaşabil şi se prinde de spatele bărcii, mişcându-se astfel încât să asigure luarea curbelor. Bărcile outboard sunt mai uşoare, tratate împotriva coroziunii pentru a nu fi afectate de faptul că stau mereu în apă. În plus, modelele outboard sunt mult mai rezistente pe durta iernii şi mai uşor de întreţinut, însă sunt destul de zgomotoase şi ocup mult spaţiu.
Depozitarea bărcilor în perioada în care nu sunt folosite
În perioada de prohibiţie, dar şi iarna, bărcile trebuie depozitate pentru a fi ferite de intemperii şi pentru a le prelungi durata de viaţă. În ceea ce priveşte depozitarea bărcilor, specialiştii fac referire la 2 posibilităţi de acţiune: depozitarea propriu-zisă a bărcii şi capacităţile de stocare pe care le oferă acest spaţiu.
Spaţiul în care va fi depozitată barcă, în momentele în care nu este folosită, depinde de tipul bărcii şi de dimensiunile sale. Dacă este o barcă pneumatică sau canoe, atunci va putea fi depozitată în garaj sau în aer liber. Dacă este o barcă cu motor, atunci va fi necesar un spaţiu special de depozitare. Achiziţionarea unei bărci constituie o investiţie foarte importantă de aceea este important ca utilizatorii să ştie dinainte unde şi în ce scopuri va fi folosită.