Deşi o perioadă îndelungată, mansardele nu au fost privite “cu ochi buni”, acum, din cele mai noi proiecte de case moderne nu lipseşte acest concept. Mansarda nu mai este acel spaţiu neospitalier, care este rezervat numai depozitării, cu un acces destul de greoi şi care se supraîncălzea peste măsură vara. Din fericire, proiectele de case moderne cu mansardă sunt foarte eficiente, constructorii şi arhitecţii găsindu-le rezolvarea, precum şi soluţii pentru micile neajunsuri cum ar fi îngustarea spaţiului util determinată de înclinarea pereţilor. Astăzi, mansardele au mai multe avantaje decât dezavantaje, sunt foarte aerisite, luminoase şi sunt înconjurate de un farmec impresionant, graţie căruia au fost transformate în camere de locuit, în cafenea său birou la domiciliu.
Beneficiile construcţiilor de case cu mansarde
Cele mai importante beneficii pe care le prezintă proiectele de case cu mansarde includ:
- mansarda va fi folosită şi altfel, nu numai pe post de spaţiu de depozitare, având un aer unic şi intim care poate fi transformat în birou, spaţiu de lucru, spaţiu creativ, camera de oaspeţi, în dressing, sau chiar un mic apartament ce poate fi închiriat;
- costurile reduse de ridicare a unei case cu mansardă reprezintă un alt avantaj al acestei decizii, atât în faza de proiect, cât şi pe durata construcţiei, costurile materialelor de construcţie şi întreţinerea spaţiului mansardei nu necesită foarte mulţi bani;
- costurile legate de izolarea şi placarea pereţilor, de construcţia ferestrelor şi acoperişului, de realizarea şi izolarea pardoselii, plus sistemul de încălzire, mobilier şi elemente din lemn nu sunt foarte mari;
- mansarda are un rol important în estetică locuinţei, dar şi în reglarea temperaturii în întreaga locuinţă, iar izolarea aduce un avantaj în plus;
- construcţia mansardei în locul unui întreg etaj înseamnă o greutate redusă a clădirii, astfel că riscul de distrugere în caz de şocuri este diminuat;
- impozitul pe locuinţa este mai mic în cazul unei case cu mansarda decât în cazul unei case cu etaj.
Acoperişul pentru mansardă – ce presupune şi cum se izolează?
Acoperişul pentru mansardă este una din principalele preocupări ale locatarilor şi ale constructorilor. Prima întrebare pe care şi-o pun proprietarii care deţin o casă cu mansardă locuibilă este tipul de acoperiş care permite mansardarea casei. Acoperişul în 2 ape sau în 4 ape este recomandat în cazul în care există spaţii suplimentare la etaj. În ceea ce priveşte izolarea acoperişului, se poate opta pentru vată minerală de sticlă, pentru polistiren expandat, pentru spumă poliuretanică şi pentru vată bazaltică. Se va lua în calcul tipul construcţiei, acoperişului şi mai ales condiţiile climatice.
Pentru a preveni supraîncălzirea mansardei, se pot monta mai multe ferestre şi chiar şi un rulou parasolar. În altă ordine de idei, pereţii înclinaţi specifici mansardelor fac loc pentru numeroase spaţii de depozitare şi obligă proprietarii să fie mai creativi şi să folosească piese de mobilier uşoare şi cu un design atipic.