Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel mondial. Cea mai frecventă afecțiune cardiacă este cardiopatia ischemică, caracterizată de îngustarea arterelor inimii, care produce în stadii avansate infarct miocardic acut. Aritmiile cardiace, insuficineța cardiacă, ateroscleroza arterelor periferice sunt, de asemenea, afecțiuni frecvent întâlnite.
Din păcate, multe simptome trec neobservate, în loc să ne trimită la medic la timp. Pe de altă parte, în stadii incipiente, bolile cardiovasculare pot fi asimptomatice, motiv pentru care investigațiile medicale de rutină au o importanță deosebită. Iată care sunt simptomele care trebuie să te trimită imediat la cardiolog și de ce nu trebuie să amâni vizita la medic
Dureri sau disconfort în piept
Durerile în piept apărute în condiții de efort fizic, în timpul unor stări emoționale puternice sau în stare de repaus sunt un semn clar ca ceva nu este în regulă cu inima ta. Unele persoane nu experimentează neapărat durere, ci mai degrabă un disconfort în piept sau o presiune intratoracică. Durerile anginoase pot iradia spre stomac, braț, umăr, spate, gât și maxilar. De obicei, acest tip de durere în piept, cunoscut sub denumirea de angină pectorală, este simptomul cardiopatiei ischemice răspunzătoare de infarctul de miocard.
Atunci când experimentezi pentru prima dată dureri puternice în piept, care nu se ameliorează la repaus, poate fi vorba de instalarea unui infarct miocardic acut. De aceea, apelul la numărul unic de urgență 112 este esențial.
Dificultăți de respirație
Dificultățile de respirație pot fi asociate anginei pectorale. Acestea apar din cauza circulației sangvine deficitare, cum se întămplă în cazul cardiopatiei ischemice, insuficienței cardiace și bolilor valvelor inimii.
Palpitații
Palpitațiile sunt bătăi rapide, puternice ale inimii, resimțite de pacient sub forma unor lovituri sau fluturări în piept. Acestea pot fi resimțite puternic și în gât. Deși palpitațiile sunt normale în contextul activităților fizice sau emoțiilor puternice, uneori pot anunța prezența unor afecțiuni periculoase.
Palpitațiile pot apărea în contextul unui infarct miocardic acut, atunci când sunt prezente și celelalte simptome (dureri în piept, leșin, stare de confuzie, amețeli, dificultăți de respirație). Dacă experimentezi des palpitații, care apar la repaus, acestea pot fi semnul unei aritmii cardiace grave, cum ar fi fibrilația atrială, cu risc de AVC. Ablația fibrilației atriale este un tratament eficient pentru această aritmie periculoasă.
Amețeli
Amețelile severe pot apărea în timpul unui episod de angină pectorală, dar și în cazul unui infarct miocardic acut sau unui accident vascular cerebral. Amețelile pot apărea din cauza unei circulații sangvine slabe la nivelul creierului.
Oboseală marcată
O stare de oboseală marcată poate apărea în cazul în care circulația sangvină nu funcționează corespunzător. În acest caz nutrienții și oxigenul nu ajung în cantitate optimă la țesuturi. De asemenea, toxinele și produșii de metabolism nu sunt eliminați în mod optim. De aici rezultă stările de epuizare aparent fără motiv. Pe de altă parte, instalarea stării de oboseală la eforturi mici este un alt semn de boală cardiacă.
Stări de confuzie
Stările de confuzie pot apărea în timpul infarctului de miocard, accidentului vascular cerebral, dar cel mai des se asociază episoadelor de angină pectorală. Nu pune stările de confuzie pe seama oboselii, mai ales dacă sunt frecvente și dacă sunt asociate cu dureri în piept, dificultăți de respirație sau oboseală.
Dureri ale membrelor inferioare
Durerile membrelor inferioare apărute în timpul mersului sau claudicația intermitentă sunt semnul bolii arteriale periferice sau arteriopatiei obliterante a membrelor inferioare. Această afecțiune este caracterizată de îngustarea arterelor de la nivelul membrelor inferioare, prin depunerea de plăci de aterom (de grăsimi) pe vasele de sânge. Netratarea acestei afecțiuni poate produce embolie (blocaj brusc al circulației sangvine), ceea ce poate necesita amputația membrului.
Edeme ale membrelor inferioare
Edemele membrelor inferioare, adică umflarea picioarelor, este o problemă frecvent neglijată fiind pusă pe seama oboselii. Totuși, edemele picioarelor apar în contextul afecțiunilor venelor de la acest nivel. Insuficiența venoasă presupune afectarea întoarcerii sângelui venos la nivel superior, ceea ce duce la stagnarea acestuia și la apariția venelor varicoase. Acestea sunt asociate cu complicații grave, cum ar fi ulcerele (ulcer varicos) și formarea de cheaguri de sânge.
Așadar, dacă experimentezi unul sau mai multe din aceste simptome, nu le neglija. Programează-te cât mai repede la cardiolog, pentru a preveni complicațiile legate de aceste boli.