Despre Viata

Cele mai populare flori și plante de Crăciun

0

Sărbătorile de iarnă au sosit. Bradul este împodobit, casa este învăluită cu mirosul acestuia, mireasmă de vin fiert, arome de portocală și parfum de cozonaci. Acesta este momentul perfect și mult așteptat în care familia este cu tine și împreună petreceți clipe minunate. Casa ta are un aspect de sărbătoare, în care fundițele și luminițele se integrează perfect. Pentru a fi totul la superlativ și a întregi toată această atmosferă, ai grijă să nu lipsească aranjamente de flori. Acestea transmit perfect magia sărbătorilor, sentimente și emoții și sunt deopotrivă nelipsite atunci când îți dorești să oferi un cadou unic și special.

În continuare vei afla care sunt cele mai populare și potrivite flori și plante de Crăciun. Ai grijă ca acestea să fie nelipsite din casa ta în perioada aceasta.

Poinsettia sau Floarea Crăciunului

Poinsettia sau Floarea Crăciunului este una dintre cele mai populare și frumoase plante de Crăciun. Pe lângă aspect, această floare reprezintă un adevărat simbol pentru Crăciun. Se spune că acum  mulți ani, doi copii săraci din Mexic, Maria și Pablo, și-au dorit să-i ofere, de Crăciun, un cadou frumos lui Dumnezeu. Doar că, neavând bani, tot ce au reușit să facă a fost să culeagă niște crenguțe și frunze verzi, în drum spre biserică, în noaptea de Ajun, când toți oamenii vin cu cadouri pentru pruncul Iisus. Deși ceilalți copii au râs de ei, frunzele cele verzi s-au transformat, printr-o minune, în steluțe roșii, scânteietoare, ca răsplată pentru credința și dragostea lor. De atunci, crăciunița este un simbol al Crăciunului și al cadourilor făcute cu toată dragostea.

Această plantă este atât de specială, încât poate fi cadoul perfect pentru o persoană dragă pe care îți dorești să o impresionezi.

Coronițele de Crăciun

Coronița de Crăciun este una dintre cele mai frumoase decorațiuni de Sărbătoare. Acest obicei a fost împrumutat de la americani, unde ușile acestora erau decorate de Crăciun cu coronite elegante. Pe lângă aspectul minunt pe care îl au, coronițele de Crăciun au și o mulțime de semnificații. Forma rotunda este asociată cu infinitul, cu ciclicitatea anotimpurilor și cu prezența lui Dumnezeu pretutindeni. Crengile de brad reprezintă credința eternă, iar conurile de brad, renașterea naturii. Culorile tradiționale ale coronitei erau roșu și verde, simboluri ale vieții, ale credinței și ale sacrificiului, iar lumânările care se aprindeau în coroniță anticipau nașterea Domnului și bucuria pe care ne-o aduce Crăciunul în fiecare an.

Aranjamente florale vesele

Aranjamentele florale sunt absolut geniale și se încadrează perfect în decorul de Crăciun. Nimic nu poate fi mai frumos decât un aranjament floral așezat pe masa de Crăciun. Aranjamentele florale potrivite trebuie să conțină crengi de brad, lumânări, flori și neapărat una dintre nuanțele cromatice ale Crăciunului. Albul este culoarea păcii,a inocenței și a purității, roșul reprezintă sângele lui Hristos, verdele este simbolul eternității și al vieții veșnice, iar auriul și argintiul sunt culorile stelei din Bethleem.

Crăciunul este aproape așa că dacă nu ai avut timp să te ocupi de toate aceste detalii și decorațiuni, poți opta pentru livrare flori in București.

Sărbători fericite pline de frumos!

4 motive pentru a angaja o companie de web design

Articolul precedent

Ghid de pariere online în vacanța de iarnă 2020-2021

Articolul urmator

Vezi si

Comentarii

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *