AcasăSanatateIntervenție asupra frenului la copii - Avantaje

Intervenție asupra frenului la copii – Avantaje

Publicat pe

Articole

Omul Vitruvian – semnificatie

Contextul istoric al Omului Vitruvian Omul Vitruvian, desenat de Leonardo da Vinci în jurul anului 1490, este una dintre cele mai cunoscute lucrări de artă și simboluri culturale ale Renașterii. Aceasta ilustrează un bărbat în două poziții suprapuse, cu brațele și picioarele întinse, înscris într-un...

Frenectomia este o procedură chirurgicală prin care se efectuează secționarea frenului pentru ca limba să prezinte o mai bună mobilitate. La prima vedere sună puțin înspăimântător și mulți părinți sunt sceptici în ceea ce privește această intervenție. 

Ce este frenul?

Frenul reprezintă o formațiune moale, alcătuită dintr-un țesut acoperit de mucoasă, atașat în zonei buzei. Frenul mai este cunoscut ca ața de sub limbă sau limbă legată.

Totodată, limba este inserată de peretele musculos al gurii printr-un pliu, denumit fren lingual. Dacă modul de dezvoltare a frenului împiedică  mișcarea limbii/buzelor este nevoie de o intervenție.

Ce tipuri de intervenție pentru îndepărtarea frenului există?

O astfel de intervenție se poate realiza în două variante:

  • Intervenția clasică – în care se utilizează foarfecă/bisturiu. Aceasta nu este printre preferințele părinților, dar este aleasă datorită costului mai redus;
  • Intervenția cu laser – este cea mai indicată datorită rapidității procedurii și nu prezintă riscuri de infecție. Această intervenție la copii nu este dureroasă iar procesul de vindecare este mult mai rapid.

Când este necesară intervenția?

Această frenectomie laser pentru copii este necesară a fi realizată atunci când frenul împiedică mișcarea orală. Sunt multe situații când frenul lingual are efecte negative asupra alăptatului. De asemenea, poate avea o contribuție asupra apariției strungăreței.

Această intervenție contribuie pozitiv la:

  • Dezvoltarea apetitului;
  • Eliminarea disconfortului;
  • Alăptarea corectă;
  • Dezvoltarea normală a formei feței;
  • Erupția normală a incisivilor;
  • Dezvoltarea dicției.

Ce avantaje oferă această intervenție?

Specialiștii în domeniu recomandă ca frenectomia laser să fie efectuată atunci când copilul este încă mic (2-3 ani) deoarece:

  • Intervenția nu implică dureri;
  • Procesul de vindecare durează puțin;
  • Sângerarea este minimă;
  • Riscuri reduse privind infecțiile;
  • Procedura este rapidă;

Concluzie

Frenectomia laser este o intervenție simplă, în care frenul este îndepărtat. Laser este unul dintre cele mai moderne modalități de intervenție în domeniul stomatologiei. Este o modalitate agreată de către copii datorită faptului că este nedureroasă și se vindecă mult mai repede.

Ultimele articole

Ziua Reciclarii

Ziua Reciclarii: Importanta si Impactul asupra Mediului Ziua Reciclarii este un eveniment global dedicat constientizarii...

Ziua nationala a Germaniei

Contextul istoric al Zilei Nationale a Germaniei Ziua Nationala a Germaniei, cunoscuta si ca Tag...

Ziua internationala a animalelor

Ziua internationala a animalelor, sarbatorita pe 4 octombrie, este o ocazie speciala de a...

Ziua Veteranilor

Istoria si semnificatia Zilei Veteranilor Ziua Veteranilor, cunoscuta in multe tari ca Veterans Day, este...

Articole asemanatoare

Ziua Reciclarii

Ziua Reciclarii: Importanta si Impactul asupra Mediului Ziua Reciclarii este un eveniment global dedicat constientizarii...

Ziua nationala a Germaniei

Contextul istoric al Zilei Nationale a Germaniei Ziua Nationala a Germaniei, cunoscuta si ca Tag...

Ziua internationala a animalelor

Ziua internationala a animalelor, sarbatorita pe 4 octombrie, este o ocazie speciala de a...